Voluntariatul în combinație cu arta a transformat o localitate săracă în obiectiv turistic profitabil!

Plimbându-mă prin apropierea orașului Malang, Indonesia, o regiune aglomerată și plină de case albe/sure monotone, ajungând pe un pod, un curcubeu de culori vibrante mi-a atras privirile. Cunoscut sub numele de Kampung WarnaWarni Jodipan (Satul Colorat), am descoperit o destinație interesantă care cu siguranță merită a fi vizitată.

Acest sătuc este unul dintre cele mai sărace din regiune, de fapt este consideratul unul din cele 11 cele mai dărâmate sate din Indonezia. Însă printr-un proiect de artă acesta a fost revitalizat și transformat într-una din destinațiile turistice principale a regiunii. Proiectul a fost creat la inițiativa unui grup de 8 studenți-voluntari a facultății de Relații Publice a universității Muhammadiyah Malang (UMM) care au convins o companie locală de producere a vopselelor, Indana Paint, să le doneze peste 2720 kg de vopsea pentru implementarea cu success a proiectului. Lucrările au început în iunie 2016.

Proiectul a fost inspirat de unul similar din Rio De Janeiro, Brazilia, unde în 2006 o comunitate deteriorată a fost vopsită și a devenit una dintre cele mai frumoase destinații din Brazilia.

Regiunea respectivă a atras îndeosebi atenția studenților din cauza că localnicii aruncau o cantitate enormă de gunoi și plastic prin străzi, dar și în rîul care trece prin mijlocul satului. Aceștia au creat proiectul în primul rind pentru a curăța toată mizeria dar și pentru a educa localnicii despre sanitație.

Au fost vopsite și pictate în jur de 107 case, iar fiecare casă conține cel puțin 3 culori vibrante precum verde, galben, roz și violet. Fiecare străduță conține elemente decorative precum umbrele colorate, pălărioare, cercuri colorate, floricele hand made, spații special amenajate pentru fotografii, picturi murale uimitoare, graffity (3D) etc. Podul din apropiere de sat este de asemenea pictat, grinzile sale erupând în albastru și violet magnific.

Mergînd printre străzile înguste mă simțeam incomod să mă opresc în fața caselor pentru a face poze pentru că ușile erau larg deschide și puteai vedea absolut totul prin casă sau bucătărie. Acestea sunt foarte micuțe iar oamenii lasă totul la vedere. Localnicii nu prea vorbesc engleza însă privirile și zîmbetele prietenoase te lasă să crezi că dacă dorești ai putea chiar să intri și în casă. Comunitatea este atât de unită încât se creează impresia că sunt rude apropiate între ei. Copii în genere sunt mega fericiți și cu dorință vădită să se joace cu orice turist.

Proiectul nu doar că a curățat străzile, ci a revitalizat spiritul comunității în general. Aceștia au introdus plăți simbolice la intrare pentru a menține sanitația satului. Intrarea costă 2000 Rp ($0,14) iar în loc de bilet localnicii generoși fiind, îți oferă un breloc manual elaborat, sub formă de un animaluț de plus, însoțit de un zîmbet super prietenos a doamnelor de la intrare.

După cum susțin localnicii culorile frumoase au îmbunătățit și standartul de viață a lor prin atragerea turiștilor care mai și procură chestii puse la vânzare. Din păcate regiunea nu oferă multe activități, cu siguranță nu este locul cel mai potrivit să mănânci gustos, putând procura mici gustări și băuturi, însă cu desăvârșire pozele sunt absolut extraordinare!

Cu certitudine proiectul a inspirat mulți membri a comunității să păstreze satul curat și prietenos pentru turiști. Au apărut și coșuri de gunoi nu doar pentru turiști ci și pentru localnici, toalete publice și o mică parcare. Însă mai este mult de lucru la îmbunătățirea salubrității râului, care este foarte murdar si plin de pachete de plastic, cutii și rămășițe alimentare. Asemenea proiecte sigur că necesită menținere continuă ca să-și păstreze culoarea și frumusețea. Vreau să cred că localnicii au înțeles plus valoarea “cadoului” oferit voluntar satului și îl vor dezvolta la maxim, ca un bilet spre o viață mai bună.

M-a inspirat foarte mult acest proiect și cu siguranță acesta demonstrează că se poate…